Idei de cadouri pentru copii – pentru aniversări sau sărbători

Este o încântare și pentru noi de a vedea bucuria copiilor atunci când primesc cadoul așteptat sau daruri care-i surprind 🙂 .

Și cu siguranță apar ocazii când vei alege un cadou pentru un copil – fie că este al tău, sau este nepot ori este al unor prieteni.

Uneori este simplu de ales cadoul – mai ales, dacă avem câteva opțiuni primite de la părinți. Alteori este mai dificil, așa încât puțină inspirație ajută la cumpărături :).

elefant.ro

Idei cadouri pentru copii între 0-2 ani

La această vârstă, copiii își dezvoltă atenția, interacțiunea cu cei din jur, iar jucăriile ce-i ajută în acest sens sunt binevenite. Poți chiar întreba părinții copilului ce jucărie ar fi dorită.

Câteva idei pentru această vârstă:

  • Jucării muzicale sau zornăitoare, jucării pentru agățat la cărucior
  • Cărticele de plastic sau jucării plutitoare pentru distracție în timpul baiei de seară
  • Cărți cartonate cu ilustrații dedicate acestei vârste
  • Covoare de joacă
ookee.ro

Idei de cadouri pentru cei mici între 2-6 ani

Aveți multe opțiuni pentru această vârstă, iar copiii sunt foarte curioși și interesați să afle lucruri noi. Așa că puteți alege orice vă inspiră din opțiunile pentru această vârstă:

  • Jucării creative, precum mozaicuri sau origami
  • Seturi de construcții de la Playmobil sau Lego
  • Figurine cu eroine si eroi din desene animate
  • Puzzle cu personajele lor preferate
  • Cărți de colorat sau cu abțibilduri
  • Cărți de povești
  • Primele enciclopedii și atlase
juland.ro

Idei de cadouri pentru copiii între 6-12 ani

La aceste vârste, copiii merg la școală și încep să citească din ce în ce mai bine, așadar cărțile cu povești interesante vor fi pe gustul lor. Și sigur se vor bucura și de jucăriile primite :), așa că le poți adăuga pe lista ta.

pickaboo.ro
  • Jucării educative, de memorie: Primul meu Trivia, Brainbox
  • Jocuri pentru familie, cu mai mulți jucători: Activity, Story Cubes, Dobble
  • Seturile de construcții de la Playmobil sau Lego continuă să fie atractive
  • Jocuri pe tablă: Domino, Jocul cuvintelor (Scrabble)
  • Jucării cu subiecte din știință și tehnică: seturi de experimente (cu lumina, de cristale, etc.)
  • Obiecte pentru explorarea lumii: binoclu, microscop, telescop
  • Cărți cu povestiri despre copii de vârsta: ”Însemnările unei puștoaice”, ”Jurnalul unui puști”, seria Harry Potter.

Succes la găsirea cadoului potrivit

Înainte de a porni la cumpărături, este bine să aflați interesele, hobby-urile și preferințele copilului pentru care veți lua cadoul. Știind domeniile ce-l pasionează, puteți găsi ceva ce-l captivează.

Spor la cumpărături 🙂

prichindel.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.